Cronici mixte pentru Venom: Să fie carnagiu

de Marina Florea în 1 Oct 2021
Venom 2 are premiera la noi pe 15 octombrie 2021, dar va beneficia de avanpremiere extinse, în mai multe locații, începand cu data de 8 octombrie

Venom: Să fie carnagiu a făcut criticii să se împartă între apreciere și desființarea producției, pe măsură ce unele recenzii au observat decorurile absurde și construcția incoerentă, în timp ce altele au lăudat prezentarea neortodoxă, exagerată a filmului.

Când i-am întâlnit ultima dată pe Eddie Brock şi pe Venom, ambii jucaţi de Tom Hardy, cei doi formaseră o alianţă dificilă.. Filmul, care a obţinut peste 856 milioane USD la nivel mondial, îi prezintă pe Eddie, reporterul perseverent, dar egoist, şi Venom, simbiotul extraterestru care se stabileşte în corpul lui Eddie, se bazează unul pe celălalt pentru a supravieţui: Eddie poate face mult mai multe împreună cu Venom, iar Venom trebuie să se lase dominat de simţul de justiţie morală fin ajustat al lui Eddie. Ei sunt de acord că au nevoie unul de celălalt… În Venom: Să fie carnagiu, această convieţuire neconsolidată începe să se destrame. Bineînţeles, există încă aspecte pozitive… Eddie i-a spus lui Venom că poate să rupă capetele băieţilor răi, iar simbiotul îndeplineşte 100% această permisiune, numindu-se el însuşi Protectorul Letal şi molfăindu-i pe răufăcători în aplicarea justiţiei… iar cariera lui Eddie este în mod clar în dezvoltare, obţinând ultimul interviu definitoriu pentru carieră cu ucigaşul în serie Cletus Kasady. Dar în ciuda tuturor acestor lucruri, încă îşi fac şicane unul altuia – şi ciondăneala lor constantă se dezvoltă până când se transformă în final într-o bătălie violentă.

Iată ce scrie presa străină despre film.

Entertainment Weekly dă filmului ratingul C+, scriind că sequel-ul cu Tom Hardy în rol principal, cu regia semnată de Andy Serkis, „ajunge să demoleze mai multe clădiri din San Francisco, să omoare trecători nenumărați, dar și orice idee de continuitate sau de bun-simț, pe măsură ce continuă povestea lui Eddie Brock, un reporter din California jucat de Tom Hardy, al cărui corp este invadat de către monstrul însetat de sânge ce ajunge să se bată cu un monstru similar, Cletus (Woody Harrelson), în pauzele dintre mâncatul de carne de om, ciocolată și găini vii”.

Slash Film descrie Venom 2 ca fiind: „o comedie romantică deghizată în film cu supereroi” și continuă „există nenumărate filme cu supereroi mai bune decât acesta. Mai bine scrise, mai bine regizate, mai bine jucate, mai bine făcute. Și, totuși, Let There Be Carnage are o inimă ciudată, excentrică, care e câteodată exact ceea ce vrei să vezi”.

Amy Nicholson, de la The NY Times, scrie cea mai dură cronică: „Da, există lupte – toate cu mult mai puțin interesante decât o ridicare din sprânceană a lui Hardy. Let There Be Carnage are succes în momentele energice și satisface așteptările, cu condiția să fie cele mai de jos. Este ca putregaiul din dușul Avenger-ilor. Poate că următorul film din serie va depăși momentul în care acești proști să trebuiască să salveze lumea. Așa cum mârâie Venom: „Responsabilitatea este pentru cei mediocri”.

Rodrigo Perez (The Playlist) notează: „Cu cât spunem mai puține despre festivalul anarhic de efecte speciale și de tentacule care este ultimul act – cel mai apropiat de un film cu supereroi – e cu atât mai bine. În esență, Let There Be Carnage vrea doar să spună că două capete sunt mai bune decât unul singur și cooperarea merită. Totuși, filmul e prea sordid; [...] Dacă tensiunea din film ar vorbi despre anxietate sau frică, probabil ar avea ceva de spus. În loc de asta, Venom este un spectacol cacofonic atât de bizar și de străin, încât pare o ciudățenie [...]”.

Molly Freeman (Screen Rant) „Totuși, există comic în film. Hardy dovedește încă o dată că excelează în rolul unui personaj uman în simbioză cu un extraterestru. Dinamica nu este nouă – pe măsură ce Eddie este ca într-o scenetă omul obișnuit în timp ce Venom este ciudatul. În fond, Venom este un simbiot extraterestru care vrea să mănânce creiere, dar și să fie cazat în corpul lui Eddie. Ceea ce filmul pierde este legătura reală din centrul prieteniei între Venom și Eddie. În primul film, faptul de a fi ratați i-a apropiat pe cei doi, în timp ce sequel-ul e prea ocupat să creeze conflicte, pe care nu le rezolvă suficient de bine. Totuși, portretul lui Eddie și al lui Venom aduce destul haos și comic cât să susțină filmul...”

Francesca Rivera (IGN) „Este, cu adevărat, un hibrid straniu de film cu monștri și cu crime, dar Serkis reușește să echilibreze tonul, spectacolul vizual și umorul făcându-le să conlucreze. Ca personajul Eddie, continuarea lasă la vedere latura stranie și simbiotul iese mai mult în evidență. Replicile de un rând ale lui Venom sunt un debușeu comic”.

Exploreaza subiecte similare:

Venom: Let There Be Carnage

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells