Dragoste și revoltă în Franța rurală

de Cinemagia în 9 Sep 2023
Două dramedii de familie despre cum îți negociezi propria dragoste cu a celuilalt, la TV5MONDE

C'est ça l'amour (2018)

vineri, 15 septembrie, ora 19:40

Undeva în estul Franței, Mario, un bărbat iubitor, dar fără prea multă ambiție, a rămas singur cu fetele lui după soţia i-a părăsit. Frida, care are 14 ani, îl acuză pe Mario pentru absenţa mamei lor, în timp ce are sentimente mixte faţă de noua ei iubită, relaţia lor fiind nu doar perturbată, cât perturbatoare pentru familie. Niki, fata cea mare, are 17 ani şi va pleca în curând de acasă, aşa că până atunci, totul pentru ea e numai joie de vivre, venind desigur la pachet cu propriile impulsuri perturbatoare.

Pentru tatăl lor, în schimb, viaţa amoroasă nu pare prea promiţătoare, fiindu-i greu să nu se lase strivit de prezenţele feminine din viaţa lui. Iar odată cu vârsta volatilă a adolescenţei fetelor sale, Mario se confruntă cu propria vârstă şi cu propria inacceptare. Însă tocmai acceastă flacără a crizelor le antrenează şi iubirea.

Dar oare asta e iubirea? Titlul pare mai degrabă o întrebare, pe care regizoarea Claire Burger ne-o adresează tocmai nepunând-o.

Le fils à Jo (2011)

duminică, 24 septembrie, ora 22:00 

Degeaba îți place matematica dacă te-ai născut nepotul unei legende de rugby: ca în cazul lui Tom, un adolescent de 13 ani. pentru care a nu iubi acel sport înseamnă, practic, a nu-și iubi familia. Iar tatăl lui, Jo, nu se va lăsa până când nu va face din Tom un jucător de rugby. Fiind un tată singur într-un sat din regiunea franceză Tarn, ce altceva are de făcut decât să respecte tradiția și legenda?

Le fils à Jo este debutul regizoral al lui Philippe Guillard, un fost campion la rugby și jurnalist sportiv care a intrat în industria cinematografică scriind scenariul unui film despre fotbal. Iar în debutul lui, Guillard îmbină practic filozofia sportului cu cea a cinemaului: „rugby-ul și cinemaul sunt două sporturi colective. Două tipuri de aventură în care oamenii se îmbarcă pentru distanțe lungi.” afirmă într-un interviu. Iar actorul Gérard Lanvin, care îl interpretează pe histrionicul Jo, un jucător când răpus, când ambițios, a practicat și el rugby timp de 10 ani.

Filmul e și debutul tânărului Jérémie Duvall, care îl interpretează pe Tom, acest adolescent prins într-o lume mică, de neclintit, în care o legendă sportivă îl scapă pe Jo și de o amendă când îl trage poliția pe dreapta după o petrecere.

C'est ça l'amour şi Le fils à Jo pot fi vizionate pe canalul TV5MONDE, duminica, pe 10, respectiv 24 septembrie, la ora 22:00.

Exploreaza subiecte similare:

Jérémie Duvall, Philippe Guillard, C'est ça l'amour, Gérard Lanvin, Claire Burger, Le fils à Jo

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells