Unul dintre cele mai bune seriale recente este Barry, în care Bill Hader face un inedit slalom între thrillerul violent şi omagiul adus actoriei. Este cea mai la îndemână referinţă recentă pentru a discuta şi despre Inocentul/L'Innocent/The Innocent, filmul lui Louis Garrel care se lansează azi pe ecrane, după o premieră mondială în afara competiţiei anul trecut la Cannes şi câteva proiecţii la noi în cadrul Festivalului Filmului Francez.
Nu se opreşte lumea în loc când vezi Inocentul (şi cronicarii ar putea simţi nevoia să descrie filmul drept o "comedioară"), dar Garrel oferă una dintre cele mai simpatice mostre de actorie văzute în ultimii ani de cinema şi, chiar dacă se pierde uneori pastişând elemente specifice filmului de acţiune, la final rămăi cu un sentiment cald, că oricine nu doar că merită, ci şi primeşte o a doua şansă. Şi e de ajuns să citeşti doar o dată acest sinopsis pentru a descoperi asemănări cu serialul Disney+ Shrinking, despre care am scris recent pe Cinemagia.
Povestea începe în închisoare, unde actriţa Sylvie (Anouk Grinberg) ţine un curs de actorie pentru deţinuţi. Starul noii piese este Michel (Roschdy Zem), pentru care Sylvie are sentimente tot mai puternice şi cu care se şi căsătoreşte deşi acesta e încă în spatele gratiilor. Povestea de dragoste îl dă, în schimb, peste cap pe Abel (Garrel), fiul lui Sylvie, a cărui viaţă este în impas după pierderea bruscă a soţiei. Când Michel este eliberat condiţionat, Abel încearcă din răsputeri să-i dovedească mamei sale că noul soţ nu s-a reabilitat şi că o va distruge. Şi aici intervine vechea vorbă cu "ai grijă ce-ţi doreşti, că poate chiar se întâmplă"...
Reacţiile exagerate ale personajelor ar putea îndemna publicul să ridice din sprâncene şi să se întrebe "dar de ce Abel face aia ori ailaltă?". Dar de ce nu, întrebăm noi, mai ales că Garrel îi construieşte personajului său un întreg eşafodaj de scuze pentru ca el să poată lua cele mai intempestive şi demente decizii. Pe scurt, din detractor al lui Michel, Abel ajunge să-l ajute pe acesta să pună la cale un jaf al cărui absurd transformă Inocentul în cel mai "peltic" film cu jafuri pe care l-ai văzut vreodată la cinema.
Două teme importante ale filmului sunt ruperea de trecutul bântuitor şi regenerarea emoţională. Toate personajele vor să se rupă de trecut: Abel încă suferă după pierderea soţiei (se sugerează că el s-ar fi aflat la volan în accidentul care i-a curmat viaţa), Sylvie renunţă la actorie şi deschide o florărie cu Michel, iar Michel, desigur, vrea să se rupă de alegerile din trecut care l-au trimis cinci ani după gratii. Iar pentru regenerarea emoţională Garrel foloseşte o metaforă repetitivă, aceea a salamandrei axolotl (Abel este angajat la Aquarium-ul din Bordeaux), care îşi poate regenera membrele şi chiar ochii şi creierul, fiind intens studiată de cercetători. Ca şi această creatură ieşită din comun, personajele din Inocentul trebuie să găsească metode de a se regenera.
În sfârşit, să pomenim şi de cireaşa de pe tort: actriţa Noémie Merlant (foto dreapta), pe care cinefilii o ştiu şi din apreciatul Portrait de la jeune fille en feu al regizoarei Céline Sciamma. În Inocentul, Merlant o joacă pe Clémence, cea mai bună prietenă a lui Abel care e gata să-l secondeze pe acesta în cele mai trăsnite iniţiative ale sale, încercând să-l ajute să evadeze din propria închisoare a emoţiilor. Ca fapt divers, Merlant este şi regizoare şi a debutat în 2021 cu Mi iubita, mon amour, film selectat la Cannes a cărui acţiune are loc în România.
